Despre noi
Asociația Rabten Jampa Ling a apărut din dorința de a promova și de a face cunoscută limba, cultura și tradiția spirituală tibetană în spațiul românesc, precum și de a împărtăși aceste valori cu toți cei dornici să le descopere și care simt o afinitate față de ele.
Facem parte din comunitatea internațională Rabten, întemeiată de Venerabilul maestru Gheșe Rabten Rinpoce – unul dintre cei mai importanți maeștri tibetani în transmiterea autentică a învățăturilor buddhiste tibetane celor din Occident.
Prin conferințe, dialoguri și întâlniri culturale, în special în mediul universitar, ne propunem să clădim o punte între cultura tibetană și cultura occidentală, deschizând astfel noi orizonturi de înțelegere în spațiul românesc.
Comunitatea noastră a prins rădăcini în anul 2010, odată cu prima vizită în România a Venerabilului maestru Gonsar Rinpoce, și continuă să crească sub îndrumarea sa plină de înțelepciune și compasiune.
