• Karma – legea cauzei și a efectului

    Centrul Cultural Reduta din Brașov Strada Apollonia Hirscher 8, Brasov, Romania

    Prietenii Editurii Rabten și Centrul Cultural Reduta din Brașov ne-au invitat luni seară, 20 mai, începând cu orele 18:30 la conferinţa publică „Karma – legea cauzei şi a efectului”, cum putem corela această înțelegere în mod direct cu experiențele noastre de fericire și suferință din viața de zi cu zi. Conferința a fost susținută de Venerabilul Gonsar Rinpoche, directorul spiritual al Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveția, invitat la Brașov pentru a doua oară, de un grup de studenți. În Buddhism, cea mai importantă practică a Dharmei o reprezintă înțelegerea legii naturale a karmei – a cauzei şi efectului. Conștientizând că rădăcina tuturor suferințelor, precum și a fericirilor noastre se regăsește în propria minte, exersarea minții conform cu legea karmei reprezintă cheia tuturor practicilor și calea spre Trezire. Cu toate că acest cuvânt, „karma”, poate avea conotaţii mistice sau magice, el semnifică pur şi simplu „acţiune” sau „act”. Karma nu există în afara noastră, ci este doar numele dat diferitelor acţiuni ale trupului, cuvântului şi minţii pe care le îndeplinim zi şi noapte. Pe durata conferinței publice Venerabilul Gonsar Rinpoche ne-a împărtășit din cunoașterea sa vastă și profundă, ajutându-ne să înțelegem ce este în fond legea karmei […]

  • Interviu cu Venerabilul Gonsar Rinpoce – despre thanka și Tara Albă

    La invitația prof. univ. dr. Mihai Dan Chițoiu (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi), în cadrul proiectului "Meaningful Intercultural Encounters Across Boundaries", maestrul tibetan Venerabilul Gonsar Rinpoce a acordat acest interviu, în care prezintă unul din obiectele religioase cele mai semnificative din Tibet, o thanka, echivalentul icoanei, în care este reprezentată Divinitatea Tara Albă, Sitatārā. Evenimentul a avut loc la Iași, Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, pe 25 mai, 2019.